Ultima reprezentatie acasa

Cetatea Suceava – FC Bârlad 5 – 3 (3 – 2)

Cetatea


Cetatea a sărbatorit promovarea cu un festival de goluri în faţa propriilor suporteri, 5-3 în compania celor de la FC Bârlad. Oaspeţii au dat tonul spectacolului fotbalistic de pe Areni în minutul 3, când Mandruşcă reia din apropierea porţii o minge respinsa în prima faza de Roheţki. Trei minute mai târziu, Ailenei execută o lovitura liberă de pe partea stânga, portarul bârladean este derutat de plonjonul lui Bernard şi gazdele restabilesc egalitatea.

Dornici să lase o impresie cât mai bună pe final de sezon, sucevenii rămân la pupitru, dar încercările lui Cojenel, Homneac sau Onciu nu-şi ating ţinta. Contrar cursului jocului, echipa vizitatoare preia din nou conducerea pe tabela în minutul 25, când Ungureanu, un jucător ce a cochetat în trecut cu gruparea suceveană, îl surprinde pe Roheţki cu un şut din lovitura liberă. Cetatea nu resimte însă şocul primirii golului, iar peste două minute, Celpan ia o acţiune pe cont propriu, pătrunde în careu, unde este blocat prin fault de un fundaş bârladean şi centralul întâlnirii, Romeo Butnaru, dictează prompt penalti pentru gazde. Acelaşi Celpan îşi aşează mingea la punctul cu var, îl fixează din priviri pe veteranul Tudorache, şi înscrie pentru 2-2.

Marian Pană resimte lacunele din banda stângă a defensivei sucevene şi mută primul, Apetri în locul lui Pandele, iar „galben-albaştrii” îşi reiau sarjele ofensive. Urmează două ocazii semnate de Celpan şi Stănescu, pentru ca Homneac să concretizeze insistenţa gazdelor în atac cu un gol înscris în minutele de prelungire a primei reprize, când a reluat cu capul în plasă o minge centrată de Stănescu.

Actul secund începe după acelaşi tipar şi după două şanse irosite de suceveni prin Ailenei, bârladeanul Toporaş readuce egalarea în minutul 56, când îl învinge pe nou-intratul goalkeeper V. Gheorghe cu un şut la colţul lung. Ostilităţile se mută însă repede în jumătatea de teren a oaspeţilor, iar Homneac, cel mai activ jucător de pe teren, reuşeşte dubla la capătul unei ore de joc, după ce dejoacă pasul la offside făcut de apărarea adversă şi marchează lejer pe lângă portarul Tudorache. Cu toate că au redus turat motoarelor pe final, elevii lui Marian Pana mai punctează odată în minutul 84, prin Stănescu, care finalizează cu gol o fază de atac iniţiată de Cojenel.

  • Detalii tehnice 

Cetatea Suceava: Roheţki – Bernard, Nicolau, Breniuc – Pandele, Cojenel, Onciu, Celpan, Stănescu – Homneac, Ailenei. Antrenor: Marian Pană. Au mai intrat: Apetri, V. Gheorghe, Moldovan şi Lupu.

FC Bârlad: Tudorache – Căldăraru, Ciocan, Chiper - Ungureanu, Ghiorghiţă, Cozma, Cărăuşu - Ghinceanu, Mândruşcă, Toporaş. Antrenor: Dan Băncilă. Au mai intrat: Vulpe, Modoranu şi Olaru.

Sursa: News Bucovina

Spune-ti parerea